Știu că în general, pare mai urgent și se tot vorbește despre plânsul bebelusului. Dar...haideți să vorbim și despre plânsul...vostru. Da, plânsul ăla (uneori mut, alteori nu) de mamă disperată că nu mai adoarme bebe sau ăla de tată sătul de situația în care mama e nervoasă, nemulțumită sau în lacrimi.
Sigur ați experimentat situația în care NU MAI ȘTIAȚI CE SĂ FACEȚI și când ați întrebat, ați primit sfaturi diferite, poate chiar contradictorii. (Știți voi faza aia: 3 oameni întrebați, 12 sfaturi “eu doar așa am reușit”.)
Așa că deși nu mi s-a cerut părerea, am să îndrăznesc să scriu aici câte ceva, care poate fi de ajutor în acele situații atât de provocatoare, din primele luni de viața de familie.
În primul rând, amintiți-vă că nu ați mai fost părinți NICIODATĂ. Și voi, sunteti ca și bebelusul vostru, într-o adaptare a vieții extrauterine.
Sunteți NOI-NOUȚI în peisajul părințesc. Sunteți buni în ceea ce faceți, exact așa cum faceți, mai ales pentru că sunteți NOI. (Exact ca o verigă nouă, într-un lanț vechi. Este cu puțin mai valoroasă decât celelalte verigi?! Nu.)
Un părinte normal, se simte uneori profesionist, alteori un începător. Asta e normalul și treaba asta depinde în general de conjunctură. Iar dacă ai nenorocul să stai pe lângă părerologi care te fac să te simți miiiiiiiiic, atunci confuzia și descurajarea e gata. Deci luați-vă ușor, aveți încredere în voi. Așa cum v-a găsit bebe, de acolo plecați.
Apoi, așteptările. Oooo...da. Așteptările.
Dă-te jos de pe piedestalul pe care te-au urcat (de la sine putere) alți, imediat ce ai devenit părinte.
NU, maternitatea nu e mereu instinctivă (și nici tăticia) și NU, nu vei ști întotdeauna ce să faci ca părinte. Ai nevoie sa înveți muuuulte lucruri. Și le înveți PE PARCURS.
Acel “vei ști ce să faci, vei vedea”, ți-a reglat un compas strâmb.
Indiferent cât te-ai pregătit, câte cărți ai citit sau câte cursuri ai parcurs în timpul sarcinii, amintește-ți că toate sunt ca atunci când înveți să mergi pe bicicletă, dar NU AI ÎNCĂ bicicleta. Asta evident, nu înseamnă că nu ți-a folosit teoria. Ea îți va ajuta. Dar așteaptă-te și să mai iei o căzătură sau să capeți ceva vânătăi până mergi bine pe bici.
Deci, învățarea se COMPLETEAZĂ. Nu se ia de la zero, dacă te-ai informat temeinic pe timpul sarcinii, însă poate părea ȘI așa de multe ori.
Abia când vine bicicleta începi să mergi cu adevărat pe bicicletă. Lasă așteptările că ai un BMX și o călăresti perfect! Plasează-te mental în lanțul vechi(descendenții tăi), unde tu, ești veriga nouă. Nu slabă, NOUĂ.
Îți convine mai mult gândul asta.
Mai sunt idei care să îți facă adaptarea mai lină, dar mă opresc aici acum.
De departe, gândurile cu care vreau să închei sunt următoarele:
- Să ceri ajutor. Să o faci fără frica de a te face vulnerabil(ă), fără mândria că “ te descurci și singur(ă)” sau fără frica că vei fi judecat(ă) “că doar au mai avut și alții bebelusi și nu au cerut ajutor; mamele noastre cum au făcut?!”
- Fii flexibil(ă), jonglează cu prioritățile. Bățul moale se indoaie, bățul tare...se rupe.
- Organizează-te, plănuiește și fii dispus să accepți că NU se întamplă totul conform așteptărilor. Dar tu....organizează-te.
- Râzi. Râzi de situații, caută comicul în toate.
Pentru că... “Cine râde…..supraviețuiește.” .
Să aveți zile blânde cu voi, și să reacționați și la plânsul vostru, nu doar la al bebelușului. Faceți-vă auzit(ă), contează mai mult decât credeți. Sunteți SURSA DE VIAȚĂ a acelei minuni pe care o protejați cu ORICE preț.
Altfel fiți gata să plătiți.
Comments